Sănătate Publică

          Conform OMS – „Sănătatea reprezintă o stare de bine completă, fizică, psihică și socială, și nu reprezintă doar absența unei boli sau a unei infirmități”.
          Scopul departamentului este informarea publicului larg cu privire la factorii de risc, prevenție, importanța stabilirii unui diagnostic precis și tratamentului adecvat diverselor patologii, și totodată promovarea unui stil de viață sănătos, scoțând în evidență rolul farmacistului în societate.
          Pe parcursul desfășurării campaniilor sunt organizate webinarii sau conferințe, în cadrul cărora specialiști din diverse domenii se adresează participanților atingând subiecte de interes. De asemenea, în urma obținerii acordului Direcției de Sănătate Publică Dolj (DSP Dolj), au loc și campanii publice de informare prin intermediul flyerelor, dar și a interacțiunii directe cu pacienții.

Infodiabet

          Setea excesivă, foamea crescută, starea de oboseală, stări de vomă şi infecțiile repetate – sunt doar câteva din cele mai frecvent simptome întâlnite la pacienții bolnavi de diabet.
          La nivel mondial, milioane de oameni suferă de diabet și sunt nevoiți să își schimbe radical viața pentru a ține sub control această afecțiune.
          Prin campania “InfoDiabet” informăm populația cu privire la factorii de risc, prevenirea printr-o alimentație corespunzătoare și un stil de viață sănătos, dar și pericolele pe care le poate aduce această boală în asociere cu alte patologii.
          În acest scop, desfășurăm activități în cadrul cărora interacționăm direct cu publicul prin testarea glicemiei, voluntarii oferind informații despre metodele de prevenție și tratare a diabetului.

CardioCheck

          În România bolile cardiovasculare sunt responsabile de o rată a decesului în rândul populației de aprox. 50%.
          Printre cele mai cunoscute și des întâlnite patologii se numără: boala coronariană, care poate să provoace infarctul miocardic, accidentul vascular cerebral, boala cardiacă reumatismală, boala cardiacă congenitală, acestea fiind consecințele hipertensiunii arteriale, consumului de alcool și tutun, alimentației nesănătoase și vârsta înaintată.
          Prin intermediul acestei campanii ne alăturăm luptei împotriva bolilor cardiovasculare prin activități ce presupun măsurarea tensiunii arteriale și consilierea pacienţilor cu privire la modalităţile prin care aceştia pot să prevină și să ţină sub control aceste afecţiuni.

MentalHealth

          Zi de zi diverși factori, precum experiențe nefericite sau dezechilibre biologice, își lasă amprenta asupra psihicului nostru, afectând calitatea vieții.
          “MentalHealth” este o campanie ce are ca scop creșterea gradului de conștientizare asupra problemelor de sănătate mintală și căutarea soluțiilor ce le pot ameliora sau chiar vindeca.
          Prin intermediul activităților desfășurate sub forma unor conferințe sau workshop-uri, sub îndrumarea unor specialiști în domeniu (psihologi sau psihoterapeuți), participanții pot identifica problemele de sănătate mintală și își pot da seama de rolul major al apropiaților în ameliorarea suferinței celor care se confruntă cu o astfel de problemă. De asemenea, pot identifica trăsături de personalitate, stabili priorități și, nu în ultimul rând, pot deprinde tehnici de relaxare și autocontrol.

DermaTalk

          Pielea, cel mai mare organ al corpului uman, reprezintă o barieră a organismului împotriva factorilor externi. Fiind predispusă constant la lezare, acest lucru poate duce la afectarea sănătății pacientului.
          Campania “DermaTalk” are ca scop evidențierea importanței stabilirii cauzelor afecțiunilor dermatologice, a tratamentului corespunzător acestora, cum putem preveni diferite boli ale pielii și care este aportul farmacistului în acest sens. Prin conferințe și workshop-uri susținute de profesioniști sunt abordate teme cu privire la stările patologice ale pielii, participanții luând contact cu noțiuni ce pot avea aplicabilitate în fiecare zi.

OncoFight

          Cancerul, cunoscut sub denumirea științifică de “tumoare malignă” sau “neoplasm malign”, este un grup de boli ce implică dezvoltarea anormală a celulelor cu potențial de a invada sau a se răspândi în alte părți ale corpului.
          Prin campania “OncoFight” aducem în atenția populației mijloacele de prevenție a cancerului, importanța diagnosticului pus la timp și administrarea unui tratament potrivit.
          Cele mai des întâlnite tipuri de cancere sunt cancerul pulmonar, cancerul mamar, cancerul colorectal, cancerul prostatic, ce se pot fi prevenite prin renunțarea la fumat și alcool, printr-o dietă echilibrată, evitarea sedentarismului, controale periodice la medic.

Antibioticum

PROIECT ORGANIZAT PRIN COLABOAREA DEPARTAMENTELOR EDUCAȚIONAL ȘI SĂNĂTATE PUBLICĂ

          Potrivit unui raport al Centrului European de Prevenţie şi Control al Bolilor, consumul de antibiotice a crescut în țara noastră, comparativ cu 2014, iar România continuă să fie în topul țărilor din regiunea Uniunii Europene, raportat la utilizarea de antibiotice.
          Campania “Antibioticum” are drept scop atragerea unui semnal de alarmă în rândul populației în legătură cu abuzul și modul de administrare al antibioticelor, dezvoltarea rezistenței bacteriene și, mai ales, importanța efectuării antibiogramei și consultul medicului înainte de a se începe tratamentul cu aceste medicamente, deoarece utilizarea lor în mod frecvent duce la pierderea eficacității acestora.

MedAccess

PROIECT ORGANIZAT PRIN COLABOAREA DEPARTAMENTELOR EDUCAȚIONAL ȘI SĂNĂTATE PUBLICĂ

          În urma unor studii, în ultimii ani s-a constatat că România se confruntă la nivel național cu un acces deficitar la medicamente, în timp ce, din cauza disponibilității mari a suplimentelor alimentare, acestea sunt administrate irațional și abuziv.
          Astfel, organizăm campania “MedAccess”, ce are menirea de a educa publicul larg și viitorii profesioniști din domeniul medical (farmaciști, medici) cu privire la administrarea rațională a suplimentelor alimentare, aducând în atenție și problema deficitului de medicamente esențiale din România.